"Piața logistică și industrială este într-o etapă de dezvoltare efervescentă, atât din perspectiva cererii, cât și a ofertei. Anul 2017 a continuat tendința din 2016, remarcându-se printr-un nou record atât al livrărilor, cât și al tranzacțiilor, cu un volum de peste 300.000 de metri pătrați închiriați în primul semestru. Suntem încrezători că și în următorii 2 — 3 ani se va menține această tendință", a declarat Rodica Tarcavu, partner, Industrial Agency, Cushman & Wakefield Echinox.
Prin comparație, pe parcursul anului 2016, activitatea de leasing a fost de aproximativ 500.000 mp, nivel record la acea dată. Din totalul activităților de închiriere, cererea nouă a reprezentat aproximativ 80% (400.000 mp), indică datele Cushman & Wakefield Echinox.
În prima jumătate a anului 2017, piața a continuat să fie dinamică, cu tranzacții de închiriere în valoare de aproape 350.000 mp, cu cerere nouă de 75%. Cei mai activi chiriași au continuat să fie companii din domeniul comerțului electronic și comercianții cu amănuntul (aproximativ 35%), urmate de companii de logistică și distribuție (33%).
În ansamblu, stocul de spațiu industrial și logistic a ajuns la 2,65 milioane de metri pătrați, la sfârșitul semestrului I 2017. Cea mai dezvoltată piață din țară rămâne Bucureștiul, reprezentând aproximativ 45% din totalul stocului. În afara Bucureștiului, Timișoara are o cotă de aproximativ 12% din totalul stocului existent, urmată de Ploiești, cu 10%, iar zona din jurul zonei Cluj-Napoca, cu 8%.
Pe parcursul anului 2016, în întreaga țară au fost finalizate mai mult de 370.000 mp de spațiu industrial și logistic. Acesta reprezintă cel mai înalt nivel de aprovizionare nou înregistrat până acum, spun reprezentanții Cushman & Wakefield Echinox.
Pentru întreg anul 2017, stocul nou este prognozat a fi mai mare cu 25% comparativ cu 2016, dat fiind că mai mult de 450.000 mp de spațiu industrial și logistic sunt programate pentru finalizare. În semestrul I din 2017 au fost livrați aproximativ 80.000 de metri pătrați. Aproximativ 56% din livrările din acest an vor fi în București și 14% în Timișoara, urmate de Pitești - 9%, Cluj - 5%, Ploiești și Sibiu, fiecare cu o cotă de 2%.
Rata de neocupare pentru spațiile industriale și logistice din România a ajuns la 4% la sfârșitul semestrului I din 2017. În București, rata de neocupare a scăzut la 3%, cu aproximativ 31.000 mp disponibile. Chiriile prime solicitate pentru spații de clasa A se situează între 3,75 - 4,25 / mp / lună, în timp ce chiriile nete efective sunt în jur de 3,45 - 3,9 / mp / lună, în funcție de oraș, zonă și specificații tehnice, potrivit aceleiași surse. (sursa: agerpres.ro)