“Iniţial am creionat un plan în care website-ul trebuia să aibă o abordare facilă, să fie în limba engleză şi să diminueze efortul investitorului străin în căutarea informaţiilor cu privire la nivelul taxării, facilităţile fiscale, gradul de pregătire profesională a românilor, dar şi la nivelul de trai din ţară. Ulterior am tot construit pe baza acestora, astfel încât după 2 luni am ajuns în stadiul actual, de care suntem foarte mulţumiţi, dar pe care vom continua să-l dezvoltăm în lunile ce urmează”, a spus Manuel Costescu, Secretar de Stat în cadrul instituţiei guvernamentale InvestRomania.
InvestRomania este instituţia guvernamentală ce are scopul de a atrage şi de a facilita investiţiile străine directe în România. Instituţia are atribuţii în coordonarea, monitorizarea şi aplicarea politicii Guvernului la nivel naţional în domeniul promovării, marketing-ului, atragerii şi implementării investiţiilor străine.
Proiectul www.investromania.gov.ro prezintă conţinut în limba engleză şi este structurat pe şapte secţiuni, acestea constând în: “Why invest” (De ce să investeşti?), “Business în Romania” (Afaceri în România/ Principalele Sectoare), “Government Support” (Sprijin guvernamental), “Life in Romania” (Viaţa în România), “Newsroom” (Ştiri/Comunicate de presă), “About us” (Despre noi) şi “Contact” (Contact), împărţite la rândul lor în subsecţiuni.
„Fiecare dintre acestea are menirea de a-l ghida pe potenţialul investitor străin către informaţii cu privire la indicatorii macroeconomici, educaţie, nivelul costului de trai, sectoarele considerate prioritare, ajutoare de stat, tradiţii, cultură, detalii despre activitatea InvestRomania etc.”, se arată în comunicatul transmis de instituţie.
O altă componentă a platformei are în vedere prezentarea sectoarelor prioritare de anul acesta, astfel încât investitorii să aibă acces la informaţii ce vizează dimensiunea pieţei, cei mai importanţi jucători, forţa de muncă disponibilă, capacitatea de export, potenţialii furnizori şi parteneri.
„Cele şase sectoare prioritare sunt: IT&C, industria Auto, industria Aerospaţială, industriile Creative, Agribusiness şi Bio-Economia”.
În următoarele luni, website-ul va fi actualizat cu noi analize privind sectoarele strategice de investiţii, cu mai multe informaţii despre parcurile industriale şi noţiuni constând în modalităţile de finanţare.
“Am considerat că portalul este una dintre priorităţile echipei InvestRomania, dat fiind faptul că responsabilitatea noastră este aceea de a le furniza investitorilor străini cât mai multe informaţii relevante cu privire la oportunităţile de investiţii din ţară. Scopul nostru este de a promova România ca destinaţie în plină dezvoltare, cu potenţial în crearea valorii adăugate, cu forţă de muncă competitivă şi caracterizată de ospitalitate, cum de altfel este”, a mai spus Manuel Costescu. (sursa: zf.ro)