Investitorii Alcatel vor primi 0,55 acţiuni Nokia pentru fiecare unitate deţinută, astfel că producătorul francez va deţine o participaţie de 33,5% din noua companie, se arată într-un comunicat comun publicat miercuri de Nokia şi Alcatel.
Nokia şi Alcatel estimează că tranzacţia va fi încheiată în prima jumătate a anului viitor, compania finlandeză urmând să deţină o participaţie de 66,5% la noua entitate rezultată prim combinarea acţiunilor celor doi producători de echipamente pentru reţele de telecomunicaţii.
Noua companie se va numi Nokia şi îl va avea ca director general pe actualul CEO al Nokia, Rajeev Suri, în timp ce preşedintele Nokia, Risto Siilasmaa, va prelua aceeaşi poziţie şi în cadrul noii firme.
Cele două companii estimează că vor reduce costurile operaţionale cu până la 900 de milioane de euro până la sfârşitul anului 2019.
România a devenit în ultimii ani una dintre cele mai importante operaţiuni din Europa ale Alcatel Lucent, compania dezvoltând puternic mai multe segmente de business pe plan local. În urmă cu un an de zile Alcatel Lucent avea în România peste 500 de ingineri implicaţi în activităţi de cercetare-dezvoltare în domeniul telefoniei mobile - printre care inclusiv tehnologii de ultimă generaţie precum 4G, peste 250 de ingineri care dezvoltă soluţii de tip cloud sau „big data“ şi alţi peste 550 de ingineri care lucrează în centrul care administrează reţele de comunicaţii mobile pentru operatori din străinătate.
Operaţiunile Alcatel Lucent din România sunt concentrate în Timişoara şi în Bucureşti. În ultimii ani compania a investit peste 100 de milioane de euro în România. Compania concurează pe piaţa locală în special cu suedezii de la Ericsson şi cu chinezii de la Huawei - rivali care au reuşit în ultimii ani să câştige cele mai mari contracte de pe piaţă (contractele de externalizare acordate de Orange, Telekom şi Vodafone).
În anul 2013, conform datelor raportate la Ministerul de finanţe, Alcatel Lucent a înregistrat o cifră de afaceri de 388 mil. lei (87,8 mil. euro), un profit net de 20 mil. lei (4,5 mil. euro) şi un număr mediu de 1.283 de angajaţi.
Preluarea Alcatel de către Nokia este cea mai mare tranzacţie din industria echipamentelor de telecomunicaţii din 1999, atunci când Alcatel a cumpărat Ascend Communications pentru 21 de milioane de dolari, relatează Bloomberg.
Prin cumpărarea Alcatel, Nokia va depăşi competitorii Ericsson şi Huawei pe piaţa furnizorilor de echipamente pentru reţelele wireless, potrivit firmei de cercetare IDC.
Nokia avea o cotă de 15,8% pe piaţa reţelelor wireless la nivel global la finalul anului 2014, în spatele liderului Ericsson, cu o cotă de 25,7%, şi Huawei, cu o cotă de 23,2%, potrivit IDC. Cota de piaţă a Alcatel se situa la 11,4% la sfârşitul anului trecut.
Încheierea tranzacţiei va asigura companiei finlandeze extinderea în China, pe o piaţă cu 1,3 miliarde de abonaţi la servicii wireless, precum şi preluarea unor contracte cu doi dintre cei mai mari operatori de telefonie mobilă din Statele Unite ale Americii, Verizon şi AT&T.
Acţiunile Alcatel au urcat cu 16% marţi pe bursa din Paris, în urma anunţului celor două companii referitor la negocierile purtate pentru combinarea afacerilor sale. Titlurile Nokia au închis şedinţa de marţi în scădere cu 3,6% pe bursa din Helsinki.
Guvernul francez trebuie să aprobe încheierea tranzacţiei, îngrijorările Executivului de la Paris îndreptându-se către păstrarea celor 7.000 de locuri de muncă din cadrul Alcatel. Suri se află, de altfel, la Paris în această săptămână, pentru a negocia detaliile tranzacţiei cu administraţia franceză.
Separat, Nokia a anunţat tot miercuri că intenţionează să vândă divizia de hărţi HERE, a cărei valoare este estimată la 6,9 miliarde de euro, potrivit Reuters. În 2013, compania finlandeză a vândut divizia de telefoane mobile către Microsoft pentru 7,5 miliarde de dolari. (Sursa: zf.ro)