Potrivit reprezentanţilor Camerei de Comerţ şi Industrie Prahova, parcul industrial cu capital chinezesc este construit la Băicoi.
"Este un proiect care a început acum câţiva ani şi de la care am avut foarte multe aşteptări şi care se pare că, în sfârşit, se va concretiza. E vorba de construcţia unui parc industrial cu capital chinezesc în Băicoi, nu foarte departe de Ploieşti. Construcţia a început, poate puţin mai timid, însă proiectul pe care oamenii de afaceri chinezi îl au pentru dezvoltarea acestui parc este impresionant", a declarat, marţi, pentru corespondentul MEDIAFAX, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Prahova, Aurelian Gogulescu.
Potrivit acestuia, au fost deja construite patru hale, iar investiţia totală va ajunge la 50 de milioane de euro.
"Este o investiţie pe care aceşti parteneri din China vor să o facă. Acest parc se va dezvolta în trei etape: este o investiţie în prima etapă de 50 de milioane de euro, e vorba de o etapă de construcţie, a doua etapă de racordare la utilităţi şi a treia etapă de atragere de firme cu capital chinezesc care să fie prezente permanent în parcul industrial. (...) Pentru promovarea acestui proiect am avut o delegaţie de 70 de persoane din China. Se vede un interes special pentru dezvoltarea acestui parc în judeţul Prahova pe care, sincer, ni-l dorim şi noi foarte mult. Le-am acordat toată asistenţa logistică de care au nevoie”, a adăugat Aurelian Gogulescu.
În parcul industrial de la Băicoi vor fi create mii de locuri de muncă, iar firmele care îşi vor desfăşura activitatea aici vor fi din Republica Chineză.
"Într-o vizită la care am fost invitaţi în China am făcut o prezentare a judeţului Prahova. Au participat sute de oameni de afaceri pe care noi am încercat să-i convingem să vină în Prahova şi să răspundă invitaţiei partenerilor chinezi care au luat această iniţiativă de a construit un parc industrial unic şi în premieră în România. Am încredere că acest proiect va reprezenta o investiţie importantă a Republicii Chineze în România. Nu mai există în România un astfel de proiect şi nici această idee. Există în Bucureşti centre cu vânzare de produse chinezeşti, dar proiectul acesta este total diferit”, a spus preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Prahova.
Potrivit acestuia, în parcul industrial de la Băicoi va fi organizată şi o expoziţie cu produse chinezeşti. (sursa: mediafax.ro)