Planul de investiţii mai include alocarea a 305 milioane euro în retehnologizările a 4 hidrocentrale de mare capacitate, respectiv Stejaru (cu o capacitate de 210 de MW), Vidraru (cu o capacitate instalată de 220 de MW), Râul Mare Retezat (cu o capacitate instalată de 335 de MW) şi Mărişelu (cu o capacitate instalată de 220 MW) precum şi în modernizări de hidroagregate. ‘

 

Suma de 240 milioane euro va fi alocată în lucrări de mentenanţă cu capitalizare. De asemenea, 300 milioane euro vor reprezenta investiţii în capacităţi noi de producţie din surse regenerabile (eolian, solar, biomasă).

 

Compania menţionează că în perioada 2012-2014 a investit peste 270 de milioane euro în finanţarea unor capacităţi noi de producţie a energiei electrice.

 

Hidroelectrica este cel mai ieftin producător de energie din România. Compania se află pentru a doua oară în insolvenţă din februarie 2014, prima dată fiind în perioada iunie 2012 - iunie 2013. (Sursa: capital.ro)