„Vrem să atragem investitori străini și să aducem capital nou în România, iar cu informații relevante de macroeconomie putem fi mult mai credibili când facem lobby pentru țara noastră. Avem o problemă de imagine și nu facem suficient business development la nivel guvernamental. De aceea, ne propunem să contribuim cât mai mult la atragerea companiilor în România, de la jucători care vor să deschidă aici centre de tip BPO sau SSC, la investitori care vor să cumpere sau să dezvolte clădiri”, a declarat Ilinca Păun, Managing Director Colliers International.
Mihai Pătrulescu a preluat funcția de Head of Strategic Analysis în cadrul Colliers International de la Daniela Popescu, care s-a alăturat în această toamnă departamentului de retail, în poziția de Senior Associate.
Mihai Pătrulescu deține un master în finanțe internaționale din partea Barcelona Graduate School of Economics, în cadrul căruia a analizat crizele financiare din economiile emergente, în special impactul investiților străine și creditării. El a petrecut un an la Milano în departamentul de consultanță internă a grupului UniCredit, timp în care a lucrat la implementarea planului strategic al grupului, cu precădere pe proiectele care vizau Italia ca pilot.
„Cred că mediul de afaceri din România se află într-un punct de inflexiune și urmează să observăm un nou nivel de dinamism. Piața de real estate este îndeaproape conectată la această efervescență, ceea ce se reflectă în toate sectoarele: clădiri de birouri, spații industriale sau comerciale”, a spus Mihai Pătrulescu, Head of Strategic Analysis în cadrul Colliers International.
Departamentul de research al Colliers International a fost înființat în anul 2009 și în cei șapte ani de activitate a realizat rapoarte periodice de piață și diverse analize pentru clienții Colliers, de la companii care s-au bazat pe aceste analize pentru a intra în România, până la cele mai active fonduri de investiții și dezvoltatori imobiliari. (sursa: profit.ro)