Proiectul îi permite combinatului să-si reducă semnificativ costurile cu utilităţile, potrivit companiei. Instalaţia de cogenerare are o putere electrică de 7,68 Mwe şi o putere termică de 11,7 MWt.
Proiectul „Instalaţie de Cogenerare II“ a fost cofinanţat prin Fondul European de Dezvoltare Regională, valoarea totală a proiectului fiind de 63,7 milioane de lei.
„Instalaţia Cogenerare II produce mai multă energie electrică şi termică decât consumă întreg oraşul Râmnicu Valcea. În urma celor două investiţii, Chimcomplex şi-a redus costurile energetice cu 42% şi a devenit unul dintre cele mai performante combinate chimice“, spun reprezentanţii companiei.
Aceştia mai precizează că în anul 2009 Chimcomplex a finalizat şi a pus în funcţiune o instalaţie care, alimentată cu gaze naturale şi hidrogen obţinut din surse regenerabile, produce energie electrică şi termică necesare în procesele de producţie din combinat, cu un randament energetic de peste 90%. Ulterior, în acest an, Chimcomplex a construit o a doua centrală de acest tip. (sursa: zf.ro)