Această tranzacţie ar crea la nivel mondial un gigant care ar domina piaţa berii, potrivit aceleiaşi surse. Pe piaţa locală această tranzacţie ar însemna reintrarea Anheuser-Busch InBev NV în România şi preluarea Ursus Breweries, liderul pieţei de bere după cifra de afaceri de anul trecut. Olandezii au mai fost prezenţi local însă în acţionariatul Bergenbier, jucătorul numărul trei din România.

 

Valoarea tranzacţiei la nivel mondial ar depăşi cu mult 75 mld. dolari, respectiv capitalizarea SAB Miller, potrivit The Wall Street Journal. Cele două companii au mai purtat şi în urmă cu un an discuţii de preluare însă acestea nu s-au finalizat.

 

„ABInBev a informat SABMiller că intenţionează să lanseze o ofertă de preluare a SABMiller”, spun oficialii SABMiller, companie listată la bursa din Londra. Compania a precizat însă că tranzacţia nu este certă. De partea cealaltă, ABInBev a anunţat că „discută cu consiliul director al SABMiller în vederea realizării unei tranzacţii.” Nu au fost făcute publice alte detalii.

 

O tranzacţie între cele două părţi ar necesita însă o analiză atentă a autorităţilor din domeniul concurenţei pe mai multe pieţe. SABMiller spre exemplu, are în portofoliu peste 200 de beri, printre care Peroni Nastro Azzurro, Grolsch şi Pilsner Urquell şi are activităţi pe şase continente. ABInBev produce Budweiser şi Bud List. Cumulat, cele două au afaceri de aproape 70 mld. dolari. (Sursa: zf.ro)