Muler se va concentra pe sectorul de industrial, în care a adunat o vastă experiență, lucrând anterior la investitori internaționali precum ProLogis și Panattoni și punând bazele dezvoltatorului local Element Industrial.
„Piața spațiilor industriale din România traversează probabil cea mai bună perioadă din ultimii 20 de ani, atât în volum închiriat, aproape 1 milion de metri pătrați în 2020, cât șiîn ceea ce privește noile dezvoltări și achiziții de terenuri aflate acum în derulare. Această dinamică și dorința de implicare activă m-au convins să revin în consultanța imobiliară, unde suportul meu poate avea un impact asupra întregii piețe. Am experimentat agilitatea dezvoltatorului local și complexitatea investitorului internațional și voi folosi aceste perspective pentru a veni cu cele mai bune soluții pentru clienții noștri”, a declarat Muler Onofrei, Business Development Director, CBRE România.
Stocul spațiilor industriale din România a depășit pragul de 5 mil. mp în 2020, ajungând la 5,1 mil. mp după ce anul trecut au fost livrați 574.000 mp, potrivit datelor CBRE, aproximativ jumătate stoc fiind deținut de trei proprietari, CTP, WDP și P3. Deși plaja investitorilor s-a diversificat în ultimii ani, inclusiv prin dezvoltarea unor jucători locali, precum Element Industrial, co-fondat de Muler Onofrei, Global Vision sau Transilvania Construcții, în prezent investitorii locali dețin doar 5% din totalul stocului existent.
„Sectorul industrial a devenit vital în viața noastră de zi cu ziși datorită retailului. 7 din cei mai mari 10 chiriași din sectorul industrial și logistic sunt companii din retail și FMCG. Astfel de companii au nevoi specifice iarMulerare o experiență vastă în dezvoltarea proiectelor industriale și o înțelegere foarte bună a chiriașilor. Alături de experiența echipei noastre de retail, CBRE are acum avantaje greu de egalat în piața de consultanță imobiliară”, a afirmat Răzvan Iorgu, Managing Director, CBRE România.
România a avut în ultimii cinci ani un ritm rapid de dezvoltare al pieței industriale, stocul dublându-se în această perioadă. Cu toate acestea, cu doar 260 mp de spații industriale per mia de locuitori, țara noastră se situează sub media regională. Spre comparație, Polonia are o medie de 510 mp per mia de locuitori iar Cehia, 840 mp per mia de locuitori.
În următorii 5 ani, calculele CBRE indică o creșterea stocului de spații industriale cu peste 50%, până la 8 mil. mp, în acest moment, dezvoltatorii având aproape 400.000 mp de spații industriale în construcție. (sursa: CBRE)