"Noua tehnologie reciclează şlamul, îl reintroduce în procesul de producţie şi astfel contribuie la reducerea consumului de materii prime şi de apă. Această investiţie are un impact pozitiv asupra mediului şi ne permite, în acelaşi timp, să reducem costurile combinatului, prin creşterea eficienţei economice", a declarat într-un comunicat Bruno Ribo, directorul general al ArcelorMittal Galaţi.
Noul echipament recuperează şlamul rezultat în urma purificării gazului şi îl utilizează, ca produs secundar, în procesul de aglomerare. Având în vedere că şlamul conţine 45% fier, staţia pentru reţinerea şlamului reduce consumul de minereu de fier al combinatului şi permite reutilizarea apei obţinută din procesul de retenţie a acestuia.
Grupul ArcelorMittal a anunţat la începutul acestui an că va investi 40 de milioane de euro în combinatul de la Galaţi în 2015, dar numărul de angajaţi ar putea să scadă prin aplicarea unei noi scheme de pre-pensionare.
Combinatul se aşteaptă ca producţia de oţel de la Galaţi să depăşească 2 milioane de tone anul acesta, cu 300.000 de tone mai mult faţă de 2014.
ArcelorMittal, controlat de miliardarul indian Laksmi Mittal, este cea mai mare companie siderurgică şi minieră din lume, prezentă în peste 60 de ţări, în 19 dintre acestea având unităţi proprii de producţie.
În 2014, grupul a înregistrat venituri de 79,3 miliarde de dolari şi o producţie de 93,1 milioane tone de oţel. Totodată, grupul a produs şi 63,98 milioane tone de minereu de fier. (Sursa: zf.ro)